Student fiind in anul intai, adica boboc, am fost repartizat la un camin pe strada Roma, unde avea sa fie peste ani sediul CNST. Studentii de anul intai aveau camere mari, la etaje superioare. Asa l-am cunoscut pe Vladimir Bunea, colegi de an, dar in serii diferite. A fost momentul in care a trebuit sa ne alegem paturile. Am intrat in vorba si din una in alta, am vazut ca avem ce discuta si in timp am devenit buni prieteni desi destinele noastre ne-au separat. Dupa terminarea ASe-ului, el a plecat sa lucreze ca asistent universitar al profesorului Olariu la Timisoara, iar eu am ramas in Bucuresti unde lucrurile au mers foarte sinuos pentru mine.
Proveneam din familii modeste, lucru pe care il constientizam perfect, iar in raport cu bucurestenii, noi aveam o singura caracteristica si anume, ne straduiam sa fim buni in meseriile alese de fiecare dintre noi si atat. Invatam pe rupte in biblioteca. la inceput ne deranja scartaitul parchetului dar ne-am obisnuit si faceam eforturi sa intelegem ceea ce colegii nostri care lucrasera in productie manevrau cu mare usurinta. Am invatat sa mancam la cantina ciorba foarte fierbinte, ceaiul foarte fierbinte si sa cautam sa nu ne remarcam prin absente sau luari de cuvant care puneau in dificultate pe profesori, asa cum faceau unii dintre colegi, crezand ca fac acte de vitejie.
Dupa terminarea facultatii am facut armata impreuna. A fost extrem de comic sa ne recunoastem dupa voce, pentru ca asa cum eram tunsi la zero, imbracati cu aceleasi uniforme si avand acelasi tip de bocanci, nu ne mai ramasese nimic special. Cele patru luni au trecut ca un vis frumos pentru ca faceam mult sport, sa uitam ca armata noastra avea patru luni si sa treaca timpul mai repede. De la Timisoara, Vladimir imi spunea ce viata academica e acolo, cum i s-a trasat traiectoria profesionala, facandu-l ca evolutia sa sa depinda strict de el si nu de altii, ceea ce pe dos, mi se intampla mie la Bucuresti, in Catedra de Cibernetica Economica, unde am pierdut si un concurs avand doctorat, in fata unui canditat fara.
El a plecat din Timisoara cativa ani mai tarziu si s-a stabilit la Giurgiu sa fie mai aproape de famile. Am purtat corespondenta si am vorbit la telefon. De fiecare data cand ne-am reintalnit, parca data trecuta a fost ieri. Cand am coordonat cursurile masterului BRIE la Giurgiu ne-am vazut de mai multe ori. Ne-am reamintit de vremurile bune de altadata cu nostalgie si cu mare placere.
